👅 Nu va grabiti! Loredana inca nu i-a lins degetul mare de la piciorul drept lui Jador

Publicat de

Cred foarte tare că social media este mai mult despre «a asculta» decât despre «a ne asculta». Probabil acesta este și motivul pentru care sunt absolut încântat de apariția Clubhouse și aștept cu același entuziasm și apariția în peisaj a secțiunii Live Audio Rooms, serviciul concurent Clubhouse al celor de la Facebook, a cărei lansare a fost anunțată pentru această vară.

Și cum am fanii mei care, public, îmi reproșează, în discuții profesionale, că am fost ospătar în Spania, publică cretinități absurde despre mama, ori își varsă îngrijorați grija față de mine în „perioada dificilă” prin care aparent trec, rezemându-se de o „prietenie” inexistentă, umbra unui ISBN și ode de la frați, un layer de manelist la brandul personal doar ar justifica faptul că port sacou la blugi. 🙂

Acum, oricât de mult mi-ar fi păcut mie să fiu #primul, toată lumea știe deja, altfel nu aș fi scris până nu ar fi ajuns în Youtube Charts: Loredana s-a îmbrăcat în alb, iar Jador, Florin Salam, Costi Ioniță, Culiță, Baboiash, Ștefan, Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova și Vali Vijelie au jucat o horă-n jurul ei, cântând despre #fericire și #bunădimineața (bine că a fost fără „la cafeluță”!).

This.

Clipul de mai sus a avut una dintre cele mai rapide urcări în Youtube Trending din România. Atât de repede a urcat Loredana & Co, încât mă gândesc că este foarte posibil ca Dani Mocanu să redevină pentru o perioadă agostic și să reia muzica care l-a consacrat pentru a scăpa de această rușine. Glumesc (ok, ok, încerc!). Nu are cum să o mai ajungă.

Apropo de link-ul către pagina Loredanei, screenshot-ul a fost făcut pe acest site. Aparține unui tip din Țările de Jos care lucrează pentru ATRL și se joacă în timpul liber cu topuri internaționale de pe iTunes, Spotify, Billboard Radio Charts, însă și Youtube Trending, scrăpuind, cel mai probabil, câteva mii (zeci de mii?) de conturi de Youtube de artiști din toată lumea.

Q: How do you determine an artist’s list of videos?
A: If an artist’s official channel predominantly consists of music/lyric videos and official audio videos, then I add all of that channel’s videos. If there are too many non-music videos, I try to filter those out (including live performances). Afterwards I check if the artist has music videos on label-owned or other official channels. I add those as well, usually by searching for all of the videos on that channel that have the artist’s name in the title. This way almost every new video is picked up automatically when the list is updated, which happens about twice a day.

Loredana & Co sunt acum pe trend descrescător, dar nimeni nu vorbește, de exemplu, de Vina mea, o altă manea, cântată de Bogdan și Theo Rose, care încă este în top 30, de unde, cel mai probabil va ieși repede, ca și Loredana, de altfel. Și zic asta pentru că nu-i mai văd în top 100 vizualizărilor realtime pe ultimele 24 de ore.

Aparent nu s-a scandalizat Facebook pe cât ar putea, căci aici am vrut să ajung, având aceeași reacție ca Adrian Onciu de la Mediafax, mai puțin credința în faptul că cei care au comentat sunt plini de invidie. Niciun comentariu nu conține invidie. Comentariile nu-s nici măcar opinii. Vorbim, de fapt, despre cyberbullying asumat.

Observ cu stupefacţie că a explodat Facebook-ul, băi nene! Sunt sute şi mii de comentarii răutăcioase la adresa Loredanei. Ultimul ei videoclip, filmat cu participarea extraordinară a zece manelişti aflaţi pe val, a rupt pe Youtube. A spart toate topurile de audienţă.

Plini de invidie, diverşi comentatori de conjunctură şi colegi de breaslă au şters pe jos cu prestaţia Loredanei. Şi asta fără să intre absolut deloc în substanţa actului artistic. Doar aşa, la prima vizionare, pe motiv că, vezi Doamne, nu se cade ca o adevărată divă să coboare la nivelul unor manelişti, fie ei şi renumiţi.

(de aici)

Spuneam într-un articol precedent despre fake news că sunt ani deja de când am încercat să fiu mult mai atent la emoțiile pe care le trezesc în noi diferitele tipuri de conținut digital (dar nu ma limitez la), de la postări, până la reclame. Uite, vă propun să facem același exercițiu uitându-ne peste postările de pe Facebook la adresa Loredanei, dar și la versurile și linia melodică a piesei.

Despre melodie nu mai scriu. Vă las cu ce a scris Adrian de la Mediafax, doar nu a aruncat din încheietură 5000+ semne descriind pas cu pas ce transmite fiecare interpret în parte, să o ia Cocioabă de la capăt, iar eu nu am să fac decât o listă cu ideile principale din postările de pe Facebook pe care le-am văzut în ultimele 4 zile de isterie.

  • se fac glumite cu operațiile estetice ale Loredanei
  • se fac glumițe cu referințe la vârsta Loredanei și la faptul că încă mai cântă prin restaurante
  • se fac afirmații xenofobe
  • se fac glume xenofobe, despre «stolul de „muzicanț”» (și «mumie»)
  • se fac presupuneri despre vreun eventual gang-bang

Îmi cer scuze, am întrerupt aici lista căci m-a sunat 2004 pentru gluma (preferata mea, de altfel) cu „Cine-i Loredana”, însă, oricum, nu cred că ar mai fi multe de adăugat. Și, chiar dacă ar fi, nu cred că ar mai avea vreun sens.

Meanwhile, un aparat cât un toaster de pâine botezat MOXIE și aflat la bordul Perseverance, o mașină înregistrată în județul NASA, a fabricat 5.4g de oxigen, cantitate necesară unei ființe umane de a respira 10 minute. Oxigenul nu ne-ar folosi doar pentru a respira, ci și pentru a ne întoarce acasă, de exemplu. Cu racheta.

Dar să revenim la capacitatea românului de a glumi înainte de a ne retrage pe Marte.

Mie îmi place piesa și m-a amuzat postarea Roxanei Hurducaș. Am râs la ce a scris Răzvan Baciu, de exemplu. Omul e terorizat de alti glumeți (din tabăra cealaltă, de data aceasta!) care dau muzica la maxim. Iar un prieten pe a cărui terasă mi-am petrecut câteva săptămâni din viață mi-a spus că se va muta din același motiv.

Și am râs și la asta.

Dar să urăști un gen muzical pentru că ai mâncat bătaie când erai tânăr, rocker și brăilean, ori pentru că nu ai înregistrat necesarul de like-uri pe Facebook pentru a putea trece împăcat cu tine ziua, mi se pare că este nevoie de altă abordare. Iar soluții sunt, chiar și gratuite, și nu-i nicio rușine, altfel începi și te gândești la metode de a sabota ceva motoare de rachete de întoarcere.

Și, ca să nu rămâneți fără oxigen de la titlul articolului, cum asocierea Loredanei cu Madonna și a lui Jador cu Maluma au fost deja făcute și-s publice la un search distanță, eu zic să nu consumăm toate gloanțele cu piesa asta și să așteptăm colaborările ulterioare. Poate chiar ajunge pe #1 în trending worldwide, până nu învățăm cu toții că mandarina (5.5M în 19h!!!!!!) e și o limbă străină.

Lasă un comentariu: