Gheorghe Hagi, selectioner in FIFA 21

Publicat de

EA SPORTS anunță un nou Featured Squad în FIFA 21 Ultimate Team Squad Battles, realizat împreună cu Gheorghe Hagi, acesta devenind primul român prezentat în acest mod de joc din istoria francizei de jocuri video FIFA. «Luceafărul» lui Gheorghe Hagi este disponibil pentru toți jucătorii FIFA 21 timp de o săptămână, din 7 iunie până în 13 iunie.

Selecționatele Featured Squad Battle sunt echipe virtuale create de unele dintre cele mai cunoscute vedete din sport și divertisment la nivel global, disponibile jucătorilor în competiția săptămânală Squad Battles. În cadrul competiției, jucătorii pot obține puncte, recompense și Battle Points în urma confruntărilor cu până la 42 de echipe controlate de AI.

Primul „unsprezece” ales de domnul Gheorghe Hagi este format din:

  • Portar: Manuel Neuer;
  • Fundași: Trent Alexander-Arnold, Virgil Van Dijk, Sergio Ramos, Jordi Alba;
  • Mijlocași: Sergio Busquets, Luka Modric, Kevin De Bruyne;
  • Atacanți: Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar Jr.

Banca de rezerve reunește alte nume mari din fotbal, precum Kylian Mbappé, Mohamed Salah și Robert Lewandowski. Antrenorul selecționatei Luceafărul este Mircea Lucescu.

FIFA 21 este dezvoltat de EA România și EA Vancouver și este disponibil pe PlayStation®4, PlayStation® 5, Xbox One, Xbox Series X|S și PC.

Luceafărul București este un fost club de fotbal din București, România. Echipa a fost înființată în 1978, având ca obiectiv selecționarea permanentă a celor mai talentați copii și juniori din întreaga țară și pregătirea lor în vederea obținerii unor rezultate valoroase la nivel de juniori în competiții internaționale. Mai puțin de un deceniu, între 1978 și 1985, clubul Luceafărul București a funcționat ca un centru de formare a tinerilor jucători, apogeul performanței la nivel de echipă reprezentându-l bronzul cucerit de naționala de tineret, în 1981, la Mondialele din Australia.

Sursa: Wikipedia

Lasă un comentariu: