#Clubhouse – despre utilizatorii din Romania, invitatii si cluburi | #protips

Publicat de

Sunt, deja, câteva sute de români pe Clubhouse, o rețea socială lansată anul trecut în aprilie, evaluată în acest moment la 1 miliard de dolari, de la 100M în mai 2020. Accesul se face pe bază de invitație (sms), iar în România a fost populată rapid în ultimele săptămâni de oameni din zona de digital: antreprenori, creatori de conținut, marcom, publicitate, media, crypto, ori design.

Vorbim despre același segment care a populat în early stages și alte rețele sociale în România, precum Twitter, Facebook, Instagram și, mai nou, o parte dintre ei, și TikTok. Mulți din cei care sunt azi prezenți pe Clubhouse au fost prezenți la început și pe Twitter, de exemplu, ceea ce ne duce cu gândul la audiență. 🙂 Cred că momentan ne învârtim în 25-45 y/o, urban, professionals.

Cum obțin o invitație? – #protip stiu@cefaci.online 
Cel mai bine este să descarci aplicația și să rezervi un @username, deoarece, dacă numărul tău de telefon se regăsește în agenda unui utilizator de Clubhouse, sunt foarte mari șansele ca acesta să primească o notificare și să poată să-ți activeze contul. Altfel, aștepți.

Alte limitări ale rețelei sociale? iOS. Toată nebunia se desfășoară într-o aplicație disponibilă momentan doar pe iOS – posesorii de terminale cu Android vor trebui să mai aștepte puțin (se tot vehiculează perioada de 3 luni) -, ceea ce mie îmi aduce aminte și de alte lansări și update-uri asemănătoare din trecut (eg. Instagram a fost 2 ani disponibilă doar pe iOS).

Cum funcționează?

Pentru Clubhouse ai nevoie de un iPhone, aplicația și o pereche de căști, interacțiunea cu ceilalți utilizatori fiind prin voce. Utilizatorii pot crea camere / rooms, iar aplicația trimite notificări urmăritorilor, ulterior și către urmăritorii urmăritorilor, când aceștia intră la rândul lor în Room. Discuțiile sunt setate de cel care a creat camera + moderatorii și speakerii care sunt urcați  pe scenă, iar ceilalți participanți sunt împărțiți în două categorii: followers și audiența generală.

Mi se pare foarte interesantă metoda asta de a impărți audiența unei dezbateri în funcție de legătura dintre cei aflați în spotlight și cei pe care aceștia îi urmăresc, însă și de a încuraja în același timp audiența să-i urmărească pe cei de pe scenă (invitați). Tind să cred că este un gimmik cumva nou în social media, dat însă și de mediu, sau este foarte posibil să nu-mi dau eu seama în acest moment dacă mai există ceva similar și pe alte rețele sociale. Cred că nu.

În afară de persoane, mai poți urmări și Cluburi, dar revin mai jos pe tema asta.

Ca notă – și am putea să-i spunem istorică -, în urmă acum două zile Elon Musk a pus în cap serverele Clubhouse. Room-ul Good Time la care a participat a fost pur și simplu imposibil de accesat după ce a depășit 5.5k (iar treaba asta realizezi că s-a întâmplat aproape instant :)), dar partea cea mai interesantă este că existau pe Clubhouse și alte room-uri care retransmiteau dezbaterea cu Elon Musk. Cel puțin eu așa am reușit să urmăresc discuția.

Ce găsim pe Clubhouse România?

Momentan mulți cunoscuți. 🙂 Sunt, cred, câteva sute, majoritatea oamenilor fiind cunoscuți într-o formă sau alta în zona de digital de la noi din țară, cu skilluri în domeniile amintite mai sus. Cred că va urma și un val de influenceri, iar dacă va ajunge în zona de talente, rețeaua se va duce și către mase. E interesant de urmărit traiectoria invitațiilor, fiecare profil de pe Clubhouse afișând și numele celui care i-a făcut invitația în platformă, alături de data de înregistrare.

Se crează deja conexiuni noi, iar temele de discuție actuale sunt legate de Clubhouse (o parte doresc să deschidă cluburi – next level :)), de domeniile amintite la începutul articolului, însă spre miezul nopții acestea devin mai relaxate – chiar dacă sunt din aceleași domenii amintite -, însă eu am prins discuții și despre veganism și stil de viață sănătos. Presupun că, după ce vom atinge câteva mii de utilizatori Clubhouse, situația va fi mult mai pestriță, iar room-urile vor depăși lejer suta de oameni în audiență.

Cum poți crea un Club în Clubhouse? #protip stiu@cefaci.online
Momentan toată treaba asta este manuală, limitată la 2 cluburi per utilizator și disponibilă acelor utilizatori care au hostat deja un show săptămânal pentru 3 săptămâni la rând, doar că nici așa nu e sigur. După cele trei săptămâni puteți depune o cerere aici.

Dacă vreți să citiți și altă părere, vă recomand articolul scris de Cristi Manafu, care se termină cu o speranță pentru Clubhouse și o comparație cu podcasturile. Pe tema asta, eu am o singură întrebare: dacă ar fi să alegi între un podcast din mai 2020 în care dezbat cu Manafu situația social media în România și un Room diseară pe Clubhouse în care dezbat același subiect cu Manafu, dar și încă alți câțiva prieteni din industrie, ce ai alege?

Propun să ne auzim pe tema asta pe Clubhouse, pe mine mă găsiți la @costinro.

* photo by William Krause on Unsplash

4 comentarii

  1. Clubhouse, evident! Asta pentru ca si audiență poate sa-si aducă input-ul si sa fie o comunicare in ambele sensuri 😊

Ce zici?