52% dintre angajati considera ca lucreaza mai bine singuri decat in echipa | BestJobs

Publicat de

O comunicare de astăzi din partea Bestjobs arată că lucrul de acasă / remote a devenit, cumva, normalitate pentru multe dintre companii. Angajații au fost și ei nevoiți să adopte un nou stil de lucru, scăzând interacțiunile cu colegii și rezolvând sarcini pe cont propriu.

Astfel, rezultatele unui sondaj realizat pe platforma BestJobs printre utilizatorii serviciilor Grow arată că 52% dintre angajați consideră că au rezultate mai bune atunci când lucrează singuri, iar 23% nu găsesc nicio diferență între rezultatele obținute individual sau în echipă.

Doar un sfert dintre respondenți ar prefera să împartă sarcinile cu colegii.

Găsiți toate rezultatele studiului aici, mai jos am să redau doar comentariile pe partea emoțională.

Schimbările pe plan personal și influența asupra stării emoționale

Toate schimbările din ultimul an s-au reflectat și în viața personală și în starea emoțională a angajaților. 29% dintre cei care au participat la sondaj au spus că starea lor se schimbă rapid de la fericire la tristețe, iar 12% consideră că e imposibil să nu arate când simt stres sau furie.

Pentru 26%, lucrurile care aduc plăcere pe moment sunt atât de importante, încât nu ar fi dispuși să renunțe la ele, chiar dacă efectul pe termen lung este unul nociv. Plăcerile mici, de moment, contează și pentru alți 37% dintre respondenți, care mărturisesc că cedează ușor impulsurilor de a mânca nesănătos sau de a face cumpărături nenecesare.

Pe plan personal, doar 25% au declarat că se simt fericiți și satisfăcuți cu viața lor din acest moment. 55% consideră că au un scop clar pentru viitorul lor și aproape la fel de mulți (54%) au sentimentul că fac lucruri importante cu viața lor, lucruri care contează.

Cu lecțiile ultimului an făcute, mai mult de jumătate dintre ei aleg să privească partea plină a paharului, iar 62% sunt încrezători că se vor descurca indiferent ce le-ar aduce viitorul.

Lasă un comentariu: